Antena 3 CNN Actualitate Grigore Bota, cel mai de temut criminal în serie din nordul țării, va fi eliberat astăzi din închisoare, după ce a ucis 11 oameni

Grigore Bota, cel mai de temut criminal în serie din nordul țării, va fi eliberat astăzi din închisoare, după ce a ucis 11 oameni

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 07:52 05 Apr 2024 Modificat la 16:19 05 Apr 2024

Grigore Bota, cunoscut drept "călăul de boschetari", a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a ucis nu mai puțin de 11 oameni ai străzii.

Acesta a fost prins după ce bărbatul care avea să îi devină cea de-a 12-a victimă a reușit să scape şi a alertat autoritățile. Ulterior judecătorii au acceptat schimbarea pedepsei la 25 de ani de închisoare, astfel că Bota va redeveni liber în cursul zilei de astăzi.

Cine este Grigore Bota

Grigore Bota este maramureșeanul considerat cel mai prolific criminal în serie din România postdecembristă, dar și din istoria Maramureșului. Cunoscut ca "Brancardierul morții" sau "Ucigașul de boschetari", Bota ar fi ucis 11 bărbați în perioada aprilie - august 2000. A aruncat cadavrele lor fie în zona Gării CFR din Baia Mare, fie pe malurile râului Săsar.

Bota a recunoscut 3 dintre crimele comise iar anchetatorii au dovedit că el este autorul a 7 dintre ele. Pentru celelalte patru nu s-a putut dovedi deși modul de operare era identic: își lovea victimele în cap cu bolovani. Asta după ce, în prealabil, întreținerea raporturi sexuale cu ei.

Toate victimele maramureșeanului erau oameni ai străzii și acceptau relații sexuale cu el pentru o sticlă de băuturi alcoolice.

Cea de-a 12 persoană a scăpat cu viață și a alertat poliția. Așa a fost prins Grigore Bota la vremea respectivă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole