Antena 3 CNN Actualitate Mii de profesori au protestat în Piaţa Victoriei şi au pornit în marş spre Palatul Cotroceni

Mii de profesori au protestat în Piaţa Victoriei şi au pornit în marş spre Palatul Cotroceni

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:47 09 Iun 2023 Modificat la 13:47 09 Iun 2023

Profesorii s-au adunat în Piața Victoriei și ulterior au pornit în marș către Palatul Cotroceni. Autorizaţia obţinută de sindicalişti este pentru intervalul 11.00 – 16.00, fiind estimată participarea a 20.000 de persoane.

În același timp, premierul Nicolae Ciucă a avut o nouă rundă de negocieri cu sindicaliștii din Învățământ.

[GAL layout="3"]

În cele trei săptămâni de grevă, profesorii au refuzat toate ofertele Guvernului, inclusiv după ce Executivul a adoptat joi un memorandum prin care a promis că salariile debutanților vor crește la 4.000 de lei.

Sindicatele cer, însă, ca garanția să fie prevăzută într-un act normativ, iar majorarea să aibă loc într-o singură etapă, nu mai multe.

Citeşte şi: Marş cu 20.000 de profesori în Bucureşti | Restricţiile de trafic anunţate de Brigada Rutieră

Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, spunea că peste 20.000 de angajaţi din educație au renunţat la grevă.

În Sibiu, la miting participă aproximativ 2.000 de profesori și alți angajați din educație. În fața Prefecturii, ei au cântat "O lume minunată".

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole