Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", a declarat, la Antena 3 CNN, că profesorii sunt hotărâți să continue greva generală, fiind dispuși chiar să iasă în stradă dacă nu sunt chemați la negocieri.
"Din dorința de a dezamorsa acest conflict, noi am declarat foarte clar că suntem dispuși să reluăm negocierile în orice moment și la orice oră, însă domul premier transmite mesaje de la Palatul Victoria și atât.
Profesorii sunt din ce în ce mai hotărâți să continue această formă de protest. Atât propunerea care vine din partea premierului, cât și ofertele pe care le-am primit le considerăm o dovadă foarte clară de jignire a acestei categorii.
Se vor organiza, categoric, și proteste în stradă, atât în București, cât și în întreaga țară. Nemulțumirea a atins cote foarte mari, iar profesorii nu mai sunt dispuși să cedeze.
De asemenea, toate presiunile care se exercită asupra lor, pe diferite căi, nu-i determină decât să fie din ce în ce mai hotărâți și conștienți că revendicările lor sunt legitime.
Calendarul acțiunilor de protest nu se corelează în funcție de calendarul politicienilor. Niciodată nu a fost un moment potrivit pentru noi", a spus Marius Nistor.