Antena 3 CNN Actualitate Grevă la două mari companii aeriene low cost. 380 de zboruri au fost anulate!

Grevă la două mari companii aeriene low cost. 380 de zboruri au fost anulate!

1 minut de citit Publicat la 09:26 27 Oct 2016 Modificat la 09:26 27 Oct 2016

Traficul companiilor aeriene low cost Eurowings şi Germanwings, care fac parte din grupul Lufthansa, va fi serios perturbat joi ca urmare a unei greve de 24 de ore a personalului de bord care va afecta aproximativ 380 de zboruri, în principal pe rutele interne, informează Reuters, citat de Agerpres.

Greva de la Germanwings va afecta zborurile de pe aeroporturile germane Duesseldorf, Koln şi Dortmund în timp ce protestul de la Eurowings va afecta aeroporturile Duesseldorf şi Hamburg. Eurowings a precizat că aproximativ 380 de zboruri vor fi anulate dar zborurile pe distanţe lungi nu vor fi afectate.

Sindicatul personalului de bord UFO a cerut declanşarea unei greve de protest în urma eşecului negocierilor cu managementul pentru un nou contract colectiv de muncă. "Regretăm această escaladare dar este una necesară. Negocierile au ajuns într-un punct în care nu există altă alternativă decât greva", a declarat preşedintele UFO, Nicoley Baublies.

În replică, conducerea grupului Lufthansa, care utilizează companiile regionale Eurowings şi Germanwings pentru a-şi extinde operaţiunile low-cost, a făcut un apel către sindicatul UFO să revină la masa negocierilor.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloţilor şi personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face faţă competiţiei crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu precum şi din partea companiilor low cost.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole