În spitalele din București este nevoie de aproape 900 de medici, iar la nivel național situația este mult mai gravă, ceea ce ar putea declanșa o adevărată criză în sistemul medical, spun sindicatele.
Posturile au fost blocate din cauza ordonanței austerității, iar acum medicii sunt nevoiți să aștepte aprobarea unui memorandum.
Sindicaliștii mai reclamă însă și că blocarea posturilor a dus la epuizarea personalului existent.
În prezent, un asistent medical are salariul aproape de salariul minim pe economie, media fiind între 3.000 şi 4.000 de lei (aproximativ 600 euro, respectiv 800 de euro).
Cei de la Federația Sanitas mai au nevoie de cel puțin 30 de mii de semnături, însă au suficient timp la dispoziție, spun liderii de sindicat.
Astăzi, managerii de spitale vor veni la sediul ASSMB pentru a stabili ce vor face în perioada următoare. Cei de la guvern au promis soluții.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a fost discutată posibilitatea măririlor salariale la personalul TESA, în primul trimestru al acestui an.
”Sunt convins că atunci această grevă nu va mai avea obiect”, a declarat Rafila, sâmbătă, la Guvernul României.