Antena 3 CNN Actualitate Peste 200 de trenuri din țară blocate de greva angajaților CFR Călători. Mii de oameni disperați

Peste 200 de trenuri din țară blocate de greva angajaților CFR Călători. Mii de oameni disperați

Andreea Ştefan, Roxana Ciucă, Silvian Trandafir
1 minut de citit Publicat la 15:37 20 Dec 2021 Modificat la 18:24 20 Dec 2021

România este paralizată cu câteva zile înainte de Crăciun.

Este haos, iar nervii oamenilor sunt întinși la maximum după ce peste 1.500 de trenuri sunt blocate la această oră de greva angajaților de la CFR Călători.

Unele trenuri au fost oprite în câmp, iar oamenii nu au cu ce ajunge acasă, la serviciu sau la medic.

Întârzierile anunțate sunt deja de sute de minute.

”De ce nu ne-a anunțat nimeni? Pe bilete ne-au luat banii și nu știm nimic”, spune o femeie.

”Am făcut puțin scandal la Informații și le-am spus de ce nu anunțați dacă e grevă. Venim cu copii, stăm afară în frig”, spune un bătrân aflat pe peronul gării.

Angajații de la CFR Călători au spus că nu renunță dacă nu le vor fi majorate salariile.

Oamenii stau pe peroanele gărilor de la primele ore ale zilei și nimeni nu le oferă nicio explicație sau când anume vor putea pleca acasă.

”Am muncit 36 de ani la CFR și am ajuns la bătrânețe acum să își bată joc de noi conducerea țării. (...) În loc să pună la dispoziție trenul în gară să plecăm, își bate joc de populație conducerea țării, cu Iohannis împreună. Îi spunem domnului Sorin Grindeanu să dea drumul la circulație”, a spus o bătrână.

Copii, bătrâni, tineri, cu toții sunt blocați în gări și nu primesc răspunsuri din partea nimănui.

Tren blocat de mai bine de 6 ore, în Buftea

Într-un tren din Buftea, oamenii stau blocați de mai bine de 6 ore.

Câțiva dintre călătorii exasperați de această situație au plecat pe jos, prin frig și cu bagajele după ei.

”E ceva groaznic. Eu la ora 14:00 trebuia să fiu la muncă”, spune o femeie revoltată.

”Trebuia să ajung la muncă. Ni s-a spus că ne ia din concediu sau că ne taie ziua, nemotivat”, spune un alt bărbat care stă în trenul blocat din Buftea de mai bine de 6 ore.

Etichete: grevă CFR Calatori
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole