Antena 3 CNN Externe Greta Thunberg a fost arestată în timpul unui miting pro-Palestina, în Danemarca

Greta Thunberg a fost arestată în timpul unui miting pro-Palestina, în Danemarca

Bianca Chirilă
<1 minut de citit Publicat la 16:34 04 Sep 2024 Modificat la 16:34 04 Sep 2024

Poliția daneză a arestat-o, miercuri, pe activista de mediu Greta Thunberg în Copenhaga, în timpul unei manifestații pro-Palestina, a declarat un purtător de cuvânt al grupului de studenți care organizează mitingul, potrivit The Guardian.

Șase persoane au fost reținute miercuri la Universitatea din Copenhaga după ce au blocat intrarea într-o clădire, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

Poliția a refuzat să confirme identitatea celor arestați, dar un purtător de cuvânt al studenților care organizează mitingul, a declarat că Thunberg, în vârstă de 21 de ani, s-a numărat printre ei.

Între timp, Thunberg a distribuit imagini pe Instagram cu polițiștii care intră într-o clădire în care Studenții Împotriva Ocupației organizau un protest.

„Nu pot confirma identitatea celor arestați, dar șase persoane au fost reținute în legătură cu demonstrația. Sunt suspectați că au forțat intrarea în clădire și au blocat accesul”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Copenhaga. 

Studenții au declarat că „în timp ce situația din Palestina se înrăutățește, Universitatea din Copenhaga continuă cooperarea cu instituțiile academice din Israel”.

Protestatarii pro-palestinieni au instalat tabere în universități din SUA și Europa încă din primăvara anului trecut pentru a protesta față de bombardamentele israeliene asupra Fâșiei Gaza și a ocupației teritoriilor palestiniene.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole