Antena 3 CNN Actualitate Social Greșelile pe care le facem iarna. De ce e frig în case

Greșelile pe care le facem iarna. De ce e frig în case

1 minut de citit Publicat la 13:29 28 Noi 2016 Modificat la 13:29 28 Noi 2016

Oamenii încep să folosească centrala începând cu luna octombrie şi se folosesc de ea zilnic, până în martie sau aprilie. Acest eveniment coincide cu trecerea la ora de iarnă, cu scăderea temperaturilor şi, mai ales, cu un cuantum ridicat al facturilor de căldură, scrie realitatea.net. Încălzirea locuinţelor reprezintă peste 70% din întreaga energie consumată într-o locuinţă. Astfel, prin reducerea acesteia, nu numai că facturile nu vor mai fi atât de costisitoare, dar se vor reduce şi emisiile de carbon.

Aici se regăsesc 5 metode prin care casa poate fi încălzită şi în alte moduri:

1. Foloseşte draperiile

Înlătură draperiile şi lasă soarele să pătrundă în casă, dar atunci când se înserează, poziţionează-le în faţa geamului, căci vor acţiona ca un strat izolant, care va menţine căldura în casă.

2. Foloseşte cronometrele centralei electrice

Membrii Centrului de Energie Sustenabilă din Marea Britanie susţin că programarea centralei pentru a începe să funcţioneze un pic mai devreme decât de obicei, de exemplu cu 30 de minute mai devreme de momentul în care te trezeşti, dar setată la o temperatură mai mică, reprezintă un aspect mult mai avantajos decât dacă centrală începe să funcţioneze atunci când te trezeşti şi este setată la o temperatură mai ridicată. Acest lucru se datorează faptului că centrala funcţionează la o viteză constantă dacă este setată la o temperatură de 20 sau 30 de grade Celsius.

3. Mută canapaeaua

Poate fi extrem de plăcut să ai canapeaua poziţionată în imediata apropiere a caloriferului, dar aceasta absoarbe căldura care ar fi putut încălzi întreaga cameră. Prin mutarea acesteia de lângă calorifer, aerul cald poate circula liber.
- See more at: https://www.realitatea.net/greseala-pe-care-o-facem-cu-totii-iarna-locuintele-sunt-mai-reci-iar-facturile-sunt-foarte-mari_2007343.html#sthash.2RFVM1T3.dpuf

Etichete: frig temperaturi iarnă
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole