Antena 3 CNN Life Trucul genial pentru a repara o ciorbă în care ai scăpat prea multă sare: ”Excesul dispare imediat!”

Trucul genial pentru a repara o ciorbă în care ai scăpat prea multă sare: ”Excesul dispare imediat!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 06:00 05 Mai 2024 Modificat la 06:00 05 Mai 2024

Drob, sarmale, ciorbă și stufat de miel, ouă colorate, chiar și desert. Sunt doar câteva dintre alimentele pe care gosposinele din România le pregătesc pentru tradiționala masă de Paște.

Iar pofta este mare. În special în rândul celor care au ținut tot postul. 

Postul Paștelui, cel mai dur post din calendarul ortodox

Postul Paștelui este una dintre cele mai riguroase perioade de post din calendarul creștin ortodox. Este caracterizat de abstinență de la carne, ouă și produse lactate pentru a marca perioada de pregătire spirituală înaintea sărbătorii de Paște.

Această abstinență poate fi considerată dură pentru mulți oameni, deoarece implică o modificare semnificativă a dietei și a stilului de viață.

Cu toate acestea, este important să subliniem că postul este un moment de concentrare spirituală și auto-reflecție, iar sacrificiile făcute în această perioadă sunt considerate a fi în scopul unei creșteri spirituale și a unei conexiuni mai profunde cu credința.

Mici secrete în bucătărie

Dar să ne întoarcem la mâncare. Așa cum spuneam, pentru gospodine, o ciorbă prea sărată sau câteva ouă crăpate pot părea un capăt de lume. Mai ales dacă musafirii sunt pe drum și nu mai este timp pentru a o lua de la capăt.

În ajutorul lor vine medicul nutriționist, Mihaela Bilic, cu mici secrete care salvează ziua.  

”Când gătești mai și greșești. Însă din greșeli învățăm și acumulăm experiență…ca data viitoare să ne fie mai ușor! Împărtășesc cu voi câteva secrete care dau rezultate în bucătărie:

Ați făcut o mâncare sau un sos în care ați scăpat din greșeală prea multă sare? Nu-i problemă, puneți un cartof crud în cratiță și lăsați-l câteva minute, excesul de sare va dispărea!

Aveți de tocat ceapă și nu vreți să vă apuce plânsul? Băgați ceapa tăiată în două timp de 10 minute la congelator și adio lacrimi!

Ouăle puse la fiert au mereu coaja crăpată? Avem ac de cojocul lor! Înțepați-le înainte de fierbere cu un ac și coaja va rămâne intactă.

Peștele afumat sau jambonul sunt prea sărate? Se rezolvă cu un pic de lapte! Țineți-le în lapte rece timp de 30 de minute și ați rezolvat problema!

Ați rămas fără gălbenuș de ou și nu știți cu ce să ungeți produsele de patiserie înainte să le băgați la cuptor? Cafeaua rece întinsă cu pensula ajută aluatul să se rumenească spectaculos!”, scrie Mihaela Bilic pe o rețea socială.

Etichete: ciorba
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole