Antena 3 CNN Actualitate Florin Cîţu, gafă gramaticală în direct. "Asta e, mai învaţă şi premierul un pic de gramatică"

Florin Cîţu, gafă gramaticală în direct. "Asta e, mai învaţă şi premierul un pic de gramatică"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:31 27 Mai 2021 Modificat la 12:31 27 Mai 2021

După celebrul "succesuri", pluralul făcut celebru de Elena Băsescu, premierul României a lansat de această dată nouă formă de plural. 

La unele neutre, ezităm între două variante de plural, terminate în -e şi în -uri. Florin Cîţu a spus că a scris "esee". Eseu, esee. Ca la curcubeu, curcubeie. 

A povestit Florin Cîţu într-un interviu cu Mihai Morar că a scris "esee". La unele neutre, chiar ţi-e greu să spui repede care e pluralul corect, realmente, sună bine şi în -e, şi în -uri, a explicat Ana Iorga, joi, la rubrica Pe cuvânt, de la Antena 3. Totuşi, parcă nu zice nimeni esee. 

Forma corectă este: eseuri. Dacă ne uităm în DOOM, găsim eseu, eseuri. Deci pluralul este în -uri. "Asta e, mai învaţă şi premierul un pic de gramatică, dar mai facem şi noi o recapitulare", spune Ana Iorga. 

E corect eseuri, dar succesuri e greşit. Tot un substantiv neutru. Pluralul corect este: succese. Norma este o decizie luată de lingvişti, în functie de mulţi factori importanţi, dar este până la urma o convenţie, totuşi.

Foarte greu ne este şi când vrem mai multe... eclere sau ecleruri? Toată lumea spune eclere, dar pluralul corect este ecleruri. De ce nu eclere, vă puteţi întreba? E o convenţie. 

Uneori, lucurile sunt greu de tranşat şi avem două variante de plural acceptate. Cum se întâmplă la debuşeu: debuşee şi debuşeuri. 
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole