Antena 3 CNN Actualitate Inedit Gregorian Bivolaru a evadat din arestul Securității folosind telepatia

Gregorian Bivolaru a evadat din arestul Securității folosind telepatia

<1 minut de citit Publicat la 13:31 18 Mai 2017 Modificat la 13:31 18 Mai 2017

Gregorian Bivolaru, liderul MISA, cel care a fost adus în România din Franţa la finele lunii iulie pentru a executa pedeapsa de şase ani de închisoare primită în 2013 pentru act sexual cu un minor, a povestit cum a reușit să scape din arestul Securității comuniste în anii 80.

"Pentru ca situatia era grava, am decis sa apelez la singurele mijloace pe care le aveam la dispozitie, respectiv anumite capacitati de factura paranormala pe care le dobandisem prin practica yoga. In felul acesta am transmis in mod telepatic gardienilor sa aduca si apoi sa lase acolo o scara in curtea interioara de plimbare a arestului din Rahova, iar apoi, atunci cand am fost dus inapoi catre celula, am ramas in urma si am folosit imediat scara respectiva pentru a sari cativa metri prin aer intr-un copac ce era lipit de zidul foarte inalt al acelui arest, iar in felul acesta am evadat de acolo si am fost primul care a reusit sa evadeze in acel loc.

Mai mult, pe wowbiz.ro

Etichete: gregorian bivolaru
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole