Antena 3 CNN Actualitate Social Greenpeace România lansează campania Uncut.ro privind situația pădurilor virgine din România

Greenpeace România lansează campania Uncut.ro privind situația pădurilor virgine din România

2 minute de citit Publicat la 15:13 10 Noi 2017 Modificat la 15:13 10 Noi 2017

Greenpeace România și Kinecto Isobar București lansează campania Uncut.ro – un proiect prin care vă propunem să devenim mai receptivi și mai responsabili față de situația pădurilor virgine din România.

Proiectul este creat în jurul unui concept creativ: Uncut este titlul primului album muzical lansat de pădurile virgine din România, un mix ambiental de sunete reale înregistrate în pădurile virgine din România. Albumul poate fi ascultat și descărcat gratuit pe www.uncut.ro, alături de varianta acustică a piesei Coma ”Cel mai frumos loc de pe Pământ”, în care au fost folosite sunete reale din pădurea Mușeteica din masivul Făgăraș. Vizitatorii uncut.ro vor putea vedea și clipul special filmat pentru noua variantă a piesei Coma, lansat în cadrul unui concert al trupei în clubul Control pe 9 noiembrie.

Vă încurajăm să semnați petiția adresată oficialităților prin care le cerem să protejeze pădurile cu adevărat - ea se regăsește pe site. Totodată, pentru cei ce doresc să facă o donație pentru Greenpeace România, mixul de sunete reale înregistrate în pădure, precum și 21 de sunete individuale, sunt oferite pe Bandcamp.com.

Pădurile virgine sunt rămășițele neatinse ale patrimoniului nostru natural și cultural. Adică mai avem ceva ce încă n-am distrus. Putem alege să le punem pe foc, să le utilizăm ca materie primă, ori putem opta pentru păstrarea unei fărâme de identitate. Și nu doar pentru noi, sau pentru urmașii noștri, ci și pentru celelalte viețuitoare, mari și mici, pentru care pădurile virgine sunt acasă. Uncut.ro este o invitație la cunoaștere și la înțelegere.”, a declarat Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanie păduri și biodiversitate la Greenpeace România. 

Ne-am dorit să punem și noi umărul pentru cauza pădurilor din țară, având în vedere situația tragică în care ele se află și totodată importanța lor enormă. Proiectul pleacă de la o idee simplă: cum ar fi dacă peste păduri s-ar așterne liniștea? Așadar, vrem să reamintim oamenilor de ce pădurile sunt o comoară și de ce merită ele protejate făcând apel la un simț special: auzul. Suntem fericiți că am strâns alături de noi oameni care ne-au împărtășit dorința și au contribuit enorm la realizarea campaniei - parteneri cum ar fi Coma, Creative Laboratories, Blue Cat Productions, fără să uităm bineînțeles de oamenii dedicați din Greenpeace România. Sperăm ca eforturile noastre să aibă un rezultat, chiar dacă pare mic – e nevoie doar de un brânci ca bolovanul să se pună în mișcare.”, a declarat Silvia Marinescu, creative strategist Kinecto Isobar.

Etichete: Greenpeace
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole