Antena 3 CNN Externe Grecii sunt în grevă generală. Întreaga țară este paralizată

Grecii sunt în grevă generală. Întreaga țară este paralizată

<1 minut de citit Publicat la 11:43 17 Mai 2017 Modificat la 11:43 17 Mai 2017

Grecia este miercuri paralizată de o grevă generală, după ce funcţionarii publici şi medicii s-au oprit din muncă în semn de protest faţă de noile măsuri de austeritate dezbătute de parlamentarii eleni, după ce creditorii internaţionali au cerut continuarea austerităţii dincolo de finele anului 2018, transmite Reuters, scrie News.ro.

De asemenea, transporturile publice sunt blocate în toată ţara, iar feriboturile nu vor pleca pentru a doua zi consecutivă din porturile Greciei.

Această grevă generală a fost organizată de sindicatele bugetarilor, dar şi de asociaţiile care-i reprezintă pe angajaţii din sectorul privat, cu doar o zi înainte ca parlamentarii să voteze reformele bugetare pentru deblocarea următoarei tranşe din planul de salvare în valoare de 85 de miliarde de euro.

La începutul lunii, guvernul elen a acceptat să continue tăierile bugetare pentru a pune capăt unei blocade în negocierile cu creditorii internaţionali.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole