Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de a muri
Publicat acum 48 minute
Un tren de pasageri a deraiat în apropiere de orașul american Seattle, iar vagoanele au ajuns pe autostrada I-5, blocând circulația.
Circulația în zonă a fost complet blocată.
Mai mulţi pasageri au murit luni din cauza deraierii unui tren de călători pe un pod peste o autostradă din statul Washington, situat în nord-vestul SUA, a anunţat purtătorul de cuvânt al şerifului districtului Pierce, Ed Troyer, într-o conferinţă de presă, transmit Reuters şi AFP.
Oficialul a adăugat că nu s-au înregistrat victime din rândul şoferilor de pe autostradă. Un număr de 77 de persoane au fost spitalizate în urma acestui incident.