Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, noi critici privind propunerile pentru posturile de ambasadori

Klaus Iohannis, noi critici privind propunerile pentru posturile de ambasadori

<1 minut de citit Publicat la 20:24 08 Apr 2016 Modificat la 20:24 08 Apr 2016

Klaus Iohannis, a aprobat numirea a 19 ambasadori. Printre aceştia se numără şi Mihai Alexandru Grădinar, care a fost propus ambasador al României în Danemarca, despre care presa a relatat că ar fi fiul unei cunoștințe mai vechi a președintelui.

Informația a declanșat un val de critici la adresa lui Klaus Iohannis, inclusiv din partea fostului premier Victor Ponta, care atrage atenția că numirea lui Grădinar ar putea reprezenta un conflict de interese.

Subiectul a fost comentat în ediția de vineri a emisiunii ''La ordinea zilei'' de către Dana Grecu și invitații săi.

Deputatul ALDE Grațiela Gavrilescu spune că numirea ca ambasador a lui Mihai Alexandru Grădinar nu ține de partea moralului.

''A fi ambasador înseamnă a reprezenta statul român, înseamnă a reprezenta interesele, a fi un bun diplomat și mai ales acolo unde avem nevoie de foarte mult lobby, de oameni extrem de bine ancorați în realitățile internaționale, nu numai naționale. Uitându-mă în paralel la alegeri putem să spunem clar că această numire nu ține de partea moralului'', a spus Grațiela Gavrilescu.

 

Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole