Antena 3 CNN Actualitate Social Grațiela Gavrilescu, despre Catedrala Mântuirii Neamului: Este un semn de unitate naţională

Grațiela Gavrilescu, despre Catedrala Mântuirii Neamului: Este un semn de unitate naţională

1 minut de citit Publicat la 16:03 25 Noi 2018 Modificat la 16:03 25 Noi 2018

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Vicepremierul şi ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, afirmă că românii meritau o catedrală precum aceea a Mântuirii Neamului, ridicarea acesteia constituindu-se într-un semn de unitate naţională.

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. "Românii meritau o astfel de catedrală. O să rămână în istorie. Şi cred că este şi un semn de unitate naţională. Românii sunt oameni credincioşi, sunt oameni gospodari, sunt oameni buni", a spus Gavrilescu, duminică, la finalul slujbei de sfinţire a Catedralei Naţionale. 

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Viceprim-ministrul a accentuat că România avea nevoie de această catedrală. "Când e vorba de unitate naţională, o dată la 100 de ani, avem nevoie de lucruri importante, de lucruri puternice, de lucruri care să dăinuie peste încă 100 şi mii de ani", a menţionat Gavrilescu, întrebată despre necesitatea construirii catedralei.

Incidente la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Zeci de oameni au avut nevoie de îngrijirile medicilor

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Ea a apreciat că acest locaş va fi una dintre cele mai frumoase catedrale. "Ţinând cont că am văzut multe biserici şi am văzut multe catedrale, cred că este şi o să fie atunci când va fi terminată una dintre cele mai frumoase catedrale, mai ales că este şi construită în stil bizantin şi lucrul acesta este la fel de inedit. Puţine sunt cele care păstrează istoria aceasta a Creştinismului", a mai spus Graţiela Gavrilescu. 

Tot ceea ce trebuie să știi despre Catedrala Mântuirii Neamului. Date tehnice

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au oficiat, duminică, Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale.

Moment ISTORIC. Peste 30.000 de credincioşi şi 2.000 de invitaţi oficiali, la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat la eveniment, dar a anunţat că nu poate participa, deoarece este la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI. Traficul este restricţionat în Capitală, până duminică, ora 20:00, din cauza sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului, la care sunt aşteptaţi aproximativ 30.000 de oameni, informează Brigada Rutieră.

Trafic restricționat. Care sunt rutele ocolitoare

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole