Când vin pensiile în ianuarie 2025. Programul Poștei este dat peste cap în prima săptămână a anului
Publicat acum 2 ore si 48 minute
Propunerea, vine în contextul în care, pe perioada vacanţei de vară a elevilor, ajutorul de stat pentru părinţii care au stat acasă cu minorii va fi sistat.
”Suntem în analiză numai cu grădinițele, după închiderea scolii, măsură de plata a 75% din salariul mediu brut pentru părinții care stau acasă cu minorii va înceta, pentru că vine vacanța.
Sunt mulți părinți care au nevoie să își ducă copii la afterschool. Funcționează vara și vin în spijinul părinților activi care nu au cu cine își lsa copiii acasă.
Analizăm această măsură, suntem în evaluare, de ce nivelul este sub nivelul de risc este posibil să permitem organizarea acestor activități, fiecare părinte decide daca își vă lasă sau nu copilul.”, a spus Orban.