O grădină tropicală din județul Teleorman, plină de palmieri a devenit virală pe internet. Proprietarul, în vârstă de 52 de ani, a transformat curtea sa într-un loc exotic, cu palmieri, bananieri și alte plante tropicale, pe care le îngrijește de 16 ani.
Mircea Catana a declarat, pentru Obsevatorul Prahovean, că ideea i-a venit în urma unei vacanțe în Plovdiv, Bulgaria, unde a învățat cum să protejeze palmierii de frig.
Grădina sa, cu peste 12 arbori tropicali, a atras atenția după ce Mircea a postat mai multe imagini pe un grup de Facebook.
Postarea a adunat aproape 3.000 de aprecieri și peste 350 de comentarii: „Foarte frumos! Unde este locația? După vegetația luxuriantă, nu pare a fi în România”, a comentat o persoană. „Și eu când am văzut cât de frumos este am crezut ca nu este în România”, a comentat altă persoană.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea imaginile publicate de Mircea Catana pe rețeaua socială.
[GAL layout="5"]„Ca și specii am șase bucăți de ”trahicarpus fortunei” (n.r. palmierul-morișcă), aceștia fiind și cei mai cunoscuți și care rezistă cel mai bine la frig. În ultima iarnă, de exemplu, au rezistat la temperaturi de până la -11 grade mai multe nopți. Mai am doi washingtonia filifera, doi phoenix canariensis, un cycas, un leandru și mai mulți bananieri.
Nu am studii de specialitate. Am cules informații despre palmieri de la localnicii unde am călătorit, în Spania și Turcia. Eu sunt de profesie electrician, dar cred că atunci când îți place un lucru nimic nu te împiedică să-l realizezi.
De exemplu, acum vreo zece ani, în urma unui vioscol puternic și multă zăpadă s-a ars transformatorul care alimenta furtunul luminos cu care încălzeam palmierii. Atunci, timp de trei nopți la rând, am pus alarma pe telefon și, din oră în oră, porneam generatorul. Din cauza gerului, – 18 grade, au avut de suferit, iar atunci i-am protejat cu toate macatele de lână ale bunicii.”, a declarat acesta, pentru publicația locală.