Antena 3 CNN Actualitate Social Gorjean aflat aproape de o zonă din Italia afectată de coronavirus, mărturii dureroase: „Parcă filmele S.F. încep să devină realitate“

Gorjean aflat aproape de o zonă din Italia afectată de coronavirus, mărturii dureroase: „Parcă filmele S.F. încep să devină realitate“

Un bărbat din Gorj, care are familia aproape de o zonă aflată în carantină din cauza coronavirusului, în Italia, s-a speriat după ce soţia sa a primit un mesaj pe telefonul mobil prin care era avertizată că s-au înregistrat, în apropiere, infectări cu temutul virus.

Ion Săvoiu este consilier al directorului societăţii de transport în comun din Târgu Jiu, Transloc, şi fost consilier local. Acesta trăieşte în Târgu Jiu alături de fiul său în vârstă de 15 ani, în timp ce soţia sa şi un alt copil de 11 ani se află în Italia.

„Am plecat vineri după masă şi m-am întors duminică seara. Soţia intrase puţin în panică după acest mesaj. Am vrut să merg la ei pentru a mă asigura că totul este bine că şi că au tot ce este nevoie în cazul în care se va declanşa carantina, mai ales că autorităţile au transmis avertizarea că trebuie să fie pregătiţi. 

Am fost în magazine la cumpărături, dar nu prea mai aveai ce să cumperi. Toate produsele mai ieftine şi multe se vânduseră, mazăre şi fasole nu mai erau. Am luat conserve. Oamenii sunt disperaţi şi au cumpărat tot ce au putut. Fiul meu stă acasă, pentru că au fost suspendate cursurile, iar soţia mea lucrează la un magazin de parfumuri. Lucrează cu mănuşile pe mâini, dar magazinul este cam pustiu. Mă uitam la acele filmele groaznice S.F. în care un virus curăţă un oraş întreg şi acum parcă devin realitate. Au fost luaţi prin surprindere şi italienii, pentru că nu se aşteptau ca virusul să se propage atât de repede. Străzile sunt pustii. Italienii sunt oameni cărora le place distracţia sunt vivaci, dar acum este linişte şi toţi stau în case. Prefectul de Milano a închis şcolile şi a anulat evenimentele, meciurile de fotbal. A fost un caz de suspiciune către San Giovani, o regiune din Milano, s-a închis linia roşie a metroului”, spune bărbatul.

Toată povestea pe adevarul.ro.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un bărbat a murit, după ce s-a înfipt cu mașina în parapet