Antena 3 CNN Politică PNL cere demisia ministrului Sănătății

PNL cere demisia ministrului Sănătății

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 20:34 06 Mai 2016 Modificat la 20:34 06 Mai 2016

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu este de părere că, după modul în care ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, a gestionat actualul scandal al dezinfectanților, cel mai bine ar fi să demisioneze.

"Modul în care ministrul Achimaş-Cadariu a gestionat actuala criză din Sănătate face imposibilă rămânerea domniei sale în funcţie, dar o demisie ar conta prea puţin în acest moment", a scris Alina Gorghiu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

”Primordiale acum sunt alte câteva aspecte. Pe de o parte, ca instituțiile abilitate să se asigure că în cazul tuturor spitalelor cu probleme, pacienții nu sunt în pericol iar soluțiile care s-au dovedit ineficiente au fost scoase din uz. În al doilea rând, asigurarea în regim de urgență, pentru întreg sistemul de sănătate românesc, a necesarului pentru desfășurarea în condiții sigure a actului medical. Trebuie să avem certitudinea că se lucrează cu produse conforme. Apoi, o chestiune ce nu ține de rezolvarea punctuală a crizei, dar este extrem de importantă pentru însănătoșirea sistemului: începerea anchetelor de către organele abilitate, pentru aflarea vinovaților”, mai spune liberala.

Ministerul Sănătăţii a făcut publică vineri lista unităţilor spitaliceşti în care au fost descoperite probe neconforme, în urma scandalului privind dezinfectanţii diluaţi

Este vorba despre nu mai puţin de 50 de spitale din toată ţara. Nouă spitale din București se află pe lista neagră.

Mai puțin de 5% din cele peste 3.500 de probe recoltate de la spitale au fost neconforme și 95% - conforme, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, cu referire la ancheta efectuată în cazul dezinfectanților folosiți în unitățile sanitare.

Ancheta vine după Noi dezvăluiri halucinante. Dezinfectanţii folosiţi în spitalele din România sunt diluaţi de 10 ori

Alianța Medicilor respinge testele Ministerului: Pacienții nu sunt în siguranță

Citiți și Dosar penal pentru dezinfectanții diluați din spitale

Scandalul dezinfectanților din spitale. Momentul în care apar offshore-urile în care se scurg banii

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole