Antena 3 CNN Actualitate Justiție Gigi Becali și nepotul său sunt urmăriți penal pentru spălare de bani într-o afacere imobiliară cu un teren din Voluntari

Gigi Becali și nepotul său sunt urmăriți penal pentru spălare de bani într-o afacere imobiliară cu un teren din Voluntari

S.T.
1 minut de citit Publicat la 16:44 19 Noi 2019 Modificat la 16:44 19 Noi 2019

Gigi Becali a fost pus sub învinuire pentru spălare de bani de către procurorii DNA. Dosarul ar fi fost deschis după o plângere penală a corpului de control al premierului.Miza este un teren din Voluntari pentru care statul roman i-ar fi plătit nepotului lui Gigi Becali 60 de milioane de euro, deşi valoarea sa era de doar un milion. 

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale față de două persoane, oameni de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2014-2019.
Anterior, în aceeași cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un evaluator desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

În Ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Evaluatorul desemnat de A.N.R.P. ar fi întocmit un raport de evaluare cu încălcarea legii 247/2005, prin care un teren de 21,75 ha situat în apropiere de mun. București, care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la A.N.R.P., ar fi fost supraevaluat cu suma de 184.819.120 lei, sumă reprezentând un folos necuvenit în beneficiul celor doi oameni de afaceri.
Cunoscând că despăgubirea a fost stabilită în urma supraevaluării frauduloase, cei doi oameni de afaceri ar fi disimulat proprietatea și dreptul de dispoziție asupra despăgubirii. De asemenea, prin multiple transferuri succesive, intercalate și reciproce, cei doi oameni de afaceri ar fi efectuat o serie de operațiuni bancare, în perioada 2014-2019, în scopul separării și ascunderii sumei de originea ilicită. Aceștia ar fi folosit cea mai mare parte a sumei provenind din supraevaluarea frauduloasă pentru capitalizarea unor societăți comerciale și ar fi dobândit o parte importantă a sumei prin retrageri de numerar", se arată în comunicatul DNA.

Citiți și:

Gigi Becali, la ieșirea din sediul DNA: „Suntem în post! Voi credeți că dracii stau?”

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole