Nicio zi de linişte pentru Gigi Becali! Aflat în plin scandal cu Armata, pentru „marca Steaua", latifundiarul din Pipera continuă să primească lovitură după lovitură. Mai nou, trădarea este cuvântul care îi dă fiori omului de afaceri. Becali a început să piardă susţinerea celor care au scris istorie pentru cel mai de succes club de fotbal din România.
Tudorel Stoica a fost prima glorie stelistă care a aderat public la noul proiect din Ghencea. Fostul căpitan este un adversar declarat al lui Gigi, iar decizia sa nu reprezintă o surpriză.
Adrian Bumbescu, un alt fost deţinător al celui mai râvnit trofeu din fotbalul european, este şi el alături de Lăcătuş. Deşi a activat ca antrenor la centrul de copii şi juniori al clubului patronat de Becali, „Colonelul" susţine acum lupta dusă de „militari".
Sursa: Antena Stars.