Antena 3 CNN Actualitate George Becali: Cartea mea face cât toate cărțile lui Liiceanu și Pleșu la un loc

George Becali: Cartea mea face cât toate cărțile lui Liiceanu și Pleșu la un loc

1 minut de citit Publicat la 08:35 22 Feb 2016 Modificat la 08:35 22 Feb 2016
Gigi Becali se laudă cu scrierile sale religioase realizate în spatele gratiilor. Becali spune că acestea sunt mai importante decât toate cărţile scriitorilor consacraţi Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Afaceristul spune totuşi că nu este un filosof, ci mai mult o călăuză spirituală.

"Iubirea Milostivă si Mântuitoare" este una din cărţile publicate din penitenciar despre care Gigi Becali susţine că e deosebită şi de o importanţă mai mare decât a unor scriitori renumiţi.

Cartea care are 140 de pagini conţine trăirile spirituale ale acestuia în timp ce se afla în penitenciarul Poarta Albă, dar şi scrisorile pe care le-a primit de la preoţi în acea perioadă.

Omul de afaceri care a studiat biblia şi fredona noaptea cântece religioase povesteşte că s-a redescoperit prin rugăciune, iar sfinţenia e mai importantă decât ştiinţa.

Patriarhia, însă, consideră că volumele „Iubirea milostivă şi mântuitoare", precum şi o altă carte a sa, „Muntele Athos, Patria ortodoxiei" nu pot fi considerate lucrări ştiintifice, ci mai degrabă cărţi de memorii.

Mai mult, înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe i-au criticat pe Mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza şi pe arhiepiscopul Constanţei şi Tomisului, Teodosie, pentru că i-au binecuvântat lui Gigi Becali aceste lucrări.



Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole