Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Gigi Becali, amenințat de Adrian Mutu

Gigi Becali, amenințat de Adrian Mutu

1 minut de citit Publicat la 18:08 18 Ian 2016 Modificat la 18:08 18 Ian 2016
Ovidiu Ioanițoaia a scris astăzi pe blogsport.gsp.ro de ce nu a ajuns Adrian Mutu la Steaua:

Cel mai simplu e să-l iei peste picior pe Mutu, să-l ironizezi că la 37 de ani, împliniți pe 8 luna aceasta, se încăpățînează să mai joace și chiar speră să prindă lotul național pentru Euro 2016.


Mă rog, să nu-i spui direct că-i terminat, dar să-i sugerezi că timpul lui a trecut și că ar face mai bine să se retragă cîtă vreme publicul încă nu-l fluieră. Numai că Mutu, care s-a purtat mereu ca un rebel, ca să folosesc un termen elegant, îți va fi inamic oricum îl vei judeca.

El trăiește cu convingerea, sau o interpretează cu talentul unui actor genial, că a avut totdeauna dreptate. Inclusiv cînd a tras pe nas, cînd a înnoptat prin baruri ori cînd a dat cu ranga într-un chelner, el n-a greșit. Invariabil au greșit ceilalți.

În ciuda deselor sale ieșiri în decor, majoritatea greu de explicat și infinit mai greu de scuzat, fostul Briliant continuă să reprezinte un produs căutat de marketing. Numele lui nu încetează să atragă, probă că la prezentarea ca nouă achiziție a Petrolului a strîns pe stadion în 2014 peste 10.000 de oameni! Deși n-a rupt gura tîrgului în ce-a urmat, a disputat 21 de meciuri și a marcat doar 6 goluri, clubul și suporterii prahoveni s-au declarat mulțumiți.

Continuarea, pe gsp.ro.

Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole