Cele două firme sunt Johnson & Johnson şi Colgate-Palmolive, care activează și în România.
Ministerul Dezvoltării din Grecia a precizat că societatea Johnson & Johnson Hellas a fost amendată cu 1 milion de euro, iar Colgate-Palmolive Hellas cu 672.000 de euro, scrie ABC News.
Amenzile au fost date pe baza unei legi adoptate în luna iulie a acestui an în Grecia, ce prevede limitarea profiturilor brute pentru o gamă largă de bunuri şi servicii cheie de consum – mai ales în sectoarele alimentare şi de sănătate – până la sfârşitul anului 2023.
Potrivit acestei legi, profitul brut pe unitate nu îl poate depăşi pe cel de dinainte de 31 decembrie 2021.
În data de 2 noiembrie, același minister elen a amendat sucursalele greceşti ale Procter & Gamble şi Unilever cu 1 milion de euro fiecare pentru că ar fi încălcat plafonul profitului brut.