Tudor Ciuhodaru, medic UPU la Spitalul de Neurochirurgie Iași, recomandă un ghid de supraviețuire în care prezintă principalii pași pe care trebuie să îi urmăm, în momentul în care suntem înțepaţi de o albină.
"10 lucruri care vă pot salva viața.
Ce să (NU) faci în astfel de situații. Până când noțiunile de prim ajutor vor fi predate în toate școlile din România (așa cum prevede legea Ciuhodaru depusă de mai multe ori în Parlament) e bine de știut:
1. Albina nu atacă dacă nu este agresată.
2. Albinele devin agitate și pot ataca când intră în contact cu mirosurile neplăcute sau culorile vii.
3. Albinele nu tolerează mirosul de transpirație și alcool dar sunt atrase de parfumurile florale.
4. Este suficient să fie agitate câteva albine care atacă un om sau un animal că imediat toate se alătură grupului şi înţeapă.
5. După înțepătura albina lasă acul în țesuturi la locul înțepăturii. Viespea poate înțepa de mai multe ori în mai multe locuri și nu lasă ac.
6. Veninul (cam 0,3 mg/insectă) este toxic (melitina și fosfolipaza A) și poate provoca reacții alergice.
7. Dacă ați fost înțepat pot aparea imediat 3 tipuri de situații:
a) nici o reacție la înțepătură - sunt necesare minim două contacte ale organismului cu veninul pentru declanșarea reacției alergice sau e un organism ,,imunizat” prin expunere repetată, așa cum se întâmplă la apicultori;
b) reacție inflamatorie ușoară/moderată - locală (strict în jurul înțepăturii) sau locoregională (la distanță de locul înțepăturii, dar doar până la articulația situată deasupra sau dedesubtul locului respectiv), cu durată de maxim câteva zile;
c) reacție sistemică (Edem Quincke sau șoc anafilactic) - cu apariție extrem de rapidă (minute) după întepătură și evoluție potențial letală.
8. Pentru tratamentul reacțiilor ușoare sau moderate e suficient toaletă locală la locul înțepăturii și aplicarea de gheață local, eventual unguente cu antiinflamatorii. Se pot administra antihistaminice. Rareori e necesară corticoterapia.
9. În reacțiile severe adrenalina e regina (și dozele mari de corticosteroizi).
10. Învățați să folosiți (dumneavoastră și anturajul) adrenalina autoinjectabilă.
Rețineți.
1. Nu purtați culori atractive pentru albine (gama galben-potocaliu).
2. Nu folosiți produse cosmetice cu miros extrem de puternic (în special cu esențe dulci, fructate și vanilate).
3. Nu consumați în aer liber alimente și sucuri dulci, alcool sau legume și fructe.
4. Dacă sunteți alergic (mai ales la înțepătura de albină și viespe) trebuie să aveți (mai ales în sezonul cald) la dumneavoastră, adrenalina autoinjectabilă.
5. Învățați să folosiți (dumneavoastră și anturajul) adrenalina autoinjectabilă", a scris medicul Tudor Ciuhodaru pe Facebook.