Antena 3 CNN Actualitate Gheorghe Ştefan, eliberat condiționat. Decizia este definitivă

Gheorghe Ştefan, eliberat condiționat. Decizia este definitivă

5 minute de citit Publicat la 14:57 20 Sep 2017 Modificat la 14:57 20 Sep 2017

Update: Fostul primar al oraşului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan va fi eliberat condiţionat după ce a executat mai mult de o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de detenţie la care a fost condamnat pentru fapte de corupţie, a decis, miercuri, definitiv, Tribunalul Prahova.

Instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de DNA Ploieşti împotriva sentinţei pronunţate în data de 18 august de Judecătoria Ploieşti, decizia fiind definitivă.

 


Gheorghe Ştefan, adus din detenţie la Tribunal, a susţinut în sala de judecată că regretă faptele pentru care a fost condamnat şi că nu va mai comite altele.

"Regret faptele şi mi le asum. Categoric nu voi mai face ce am făcut", a spus Gheorghe Ştefan când instanţa i-a acordat cuvântul în şedinţa în care s-a judecat recursul DNA formulat faţă de decizia de eliberare condiţionată a fostului edil pronunţată pe fond de Judecătoria Ploieşti.

În instanţă, Gheorghe Ştefan a început să plângă şi nu şi-a mai continuat intervenţia.

În data de 18 august, Judecătoria Ploieşti a admis propunerea de eliberare condiţionată formulată de comisia din cadrul Penitenciarului Ploieşti cu privire la Gheorghe Ştefan, care a fost încarcerat la data de 3 octombrie 2016.

Până la data formulării propunerii de eliberare condiţionată de către comisia din cadrul Penitenciarului Ploieşti, acesta a executat 297 de zile în detenţie, la care s-au adăugat 235 de zile de arest preventiv şi 13 zile considerate ca executate în urma muncii prestate, având în total 545 de zile executate din pedeapsa totală, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei.

Instanţa de fond a arătat că fostul primar a avut, pe parcursul detenţiei, un comportament "pozitiv", iar eliberarea sa anticipată nu reprezintă un pericol pentru societate.

Gheorghe Ştefan a fost condamnat la şase ani de detenţie în dosarul Microsoft, însă Curtea de Apel Ploieşti a redus, în data de 26 iunie, printr-o decizie definitivă, la trei ani şi jumătate de închisoare această pedeapsă, după ce a admis o contestaţie la executare formulată de fostul primar, constatând că sunt incidente dispoziţiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare - n.r.).

De asemenea, Gheorghe Ştefan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti în luna aprilie la trei ani de detenţie în dosarul privind finanţarea PDL.

Ulterior, în luna iulie, Tribunalul Prahova a constatat că faptele pentru care a fost condamnat Gheorghe Ştefan în cele două dosare sunt concurente şi a stabilit că, în urma contopirii pedepselor, fostul primar are de executat pedeapsa cea mai grea - trei ani şi şase luni de detenţie.

Update: Fostul primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a susţinut miercuri, în sala de judecată a Tribunalului Prahova, că regretă faptele pentru care a fost condamnat şi că nu va mai comite astfel de fapte.

"Regret faptele şi mi le asum. Categoric nu voi mai face ce am făcut", a spus Gheoghe Ştefan când instanţa i-a acordat cuvântul în şedinţa în care s-a judecat recursul DNA formulat faţă de decizia de liberare condiţionată a fostului edil, pronunţată anterior de Judecătoria Ploieşti.

În finalul cuvântării sale, Gheorghe Ştefan a început să plângă şi nu şi-a mai continuat intervenţia, mulţumind instanţei care a rămas în pronunţare.

Tribunalul Prahova judecă, miercuri, contestaţia formulată de DNA faţă de decizia de liberare condiţionată a fostului primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, pronunţată pe fond de Judecătoria Ploieşti.

Potrivit datelor postate pe portalul instanţelor de judecată, în data de 18 august, Judecătoria Ploieşti a admis propunerea de liberare condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti cu privire la condamnatul Gheorghe Ştefan.

În motivarea deciziei care nu este definitivă, instanţa a arătat că fostul primar a avut, pe parcursul detenţiei, un comportament "pozitiv", iar liberarea sa anticipată nu reprezintă un pericol pentru societate.

"Aşa cum reiese din caracterizarea depusă la dosarul cauzei (...), pe întreaga durată a executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament pozitiv, în sensul că nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat o dată, a participat la activităţi lucrative (13 zile câştig) şi la activităţi socio-educative (21), astfel că instanţa apreciază că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate", se precizează în motivare.

Gheorghe Ştefan a fost condamnat la şase ani de detenţie în dosarul Microsoft, însă Curtea de Apel Ploieşti a redus, în data de 26 iunie, printr-o decizie definitivă, la trei ani şi jumătate de închisoare această pedeapsă, după ce a admis o contestaţie la executare formulată de fostul primar, constatând că sunt incidente dispoziţiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare - n.r.).

De asemenea, Gheorghe Ştefan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti în luna aprilie la trei ani de detenţie în dosarul privind finanţarea PDL.

Ulterior, în luna iulie, Tribunalul Prahova a constatat că faptele pentru care a fost condamnat Gheorghe Ştefan în cele două dosare sunt concurente şi a stabilit că, în urma contopirii pedepselor, fostul primar va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani şi şase luni de detenţie.

Știre inițială: Tribunalul Prahova judecă, miercuri, contestaţia formulată de DNA faţă de decizia de liberare condiţionată a fostului primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, pronunţată pe fond de Judecătoria Ploieşti.

Potrivit datelor postate pe portalul instanţelor de judecată, în data de 18 august, Judecătoria Ploieşti a admis propunerea de liberare condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti cu privire la condamnatul Gheorghe Ştefan.

În motivarea deciziei care nu este definitivă, instanţa a arătat că fostul primar a avut, pe parcursul detenţiei, un comportament "pozitiv", iar liberarea sa anticipată nu reprezintă un pericol pentru societate.

"Aşa cum reiese din caracterizarea depusă la dosarul cauzei (...), pe întreaga durată a executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament pozitiv, în sensul că nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat o dată, a participat la activităţi lucrative (13 zile câştig) şi la activităţi socio-educative (21), astfel că instanţa apreciază că acesta s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate", se precizează în motivare.

Gheorghe Ştefan a fost condamnat la şase ani de detenţie în dosarul Microsoft, însă Curtea de Apel Ploieşti a redus, în data de 26 iunie, printr-o decizie definitivă, la trei ani şi jumătate de închisoare această pedeapsă, după ce a admis o contestaţie la executare formulată de fostul primar, constatând că sunt incidente dispoziţiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare - n.r.).

De asemenea, Gheorghe Ştefan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti în luna aprilie la trei ani de detenţie în dosarul privind finanţarea PDL.

Ulterior, în luna iulie, Tribunalul Prahova a constatat că faptele pentru care a fost condamnat Gheorghe Ştefan în cele două dosare sunt concurente şi a stabilit că, în urma contopirii pedepselor, fostul primar va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani şi şase luni de detenţie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole