Prof. Dr. Ing. Gheorghe Mărmureanu, personalitate marcantă în tabloul cercetării românești din domeniul seismologiei, a vorbit, în exclusivitate la Antena 3, despre cutremurul de 4,2 pe scara Richter care s-a produs în această dimineaţă la Gorj, însă a fost resimţit şi în alte oraşe din apropiere.
Specialistul spune că astfel de episoade seismice sunt obişnuite în judeţul Gorj, un cutremur fiind în Cărbuneşti, în urmă cu 7 ani.
"Zona de aici e cunoscută din foarte puncte puncte de vedere. Și exemplu, acuma vreo 7-8 ani au fost și distrugeri de case, aproape de Cărbunești. Sunt cutremure de suprafață care, așa cum se știe, ele sunt periculoase când au magnitudine peste 6 încolo, dar acesta a fost un cutremur mic, pentru că a fost de suprafaţă.
Ori, dacă sunt din suprafață, efectele sunt pe o rază mai mică, doar pe o anumită zonă. Ăsta e adevărul. Orice cutremur transmite o energie de radiații și prinde pe o anumită suprafață, în aer. Contează magnitudinea aici și bineînţeles, adâncimea.
Eu știu că ultimul care a fost la Gorj, acum 7-8 ani a ținut aproape 4-5 zile. Ştiu că a fost lume care li s-au dărâmat casele, case noi chiar făcute, aproape de Cărbunești. La magnitudinea acestui cutremur nu se pune problema, decât dacă cumva, construcţia este făcută prost. Acestea sunt cutremure locale şi aici nu au fost efecte ale cutremurelor din Vrancea, pentru că cutremurele vrâcene mari sunt la mare adâncime.
Vrancea poate fi în pericol, mult mai târziu. Nu acum, în jur de 10-13 ani", a spus Gheorghe Mărmureanu, în exclusivitate la Antena 3.
Gheorghe Mărmureanu anunţă când va fi viitorul mare cutremur în România