Antena 3 CNN Actualitate Europarlamentarul Gheorghe Falcă susţine, de la Bruxelles, că a început producţia vaccinului anti-COVID

Europarlamentarul Gheorghe Falcă susţine, de la Bruxelles, că a început producţia vaccinului anti-COVID

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:00 23 Noi 2020 Modificat la 18:00 23 Noi 2020

Gheorghe Falcă a intrat în direct la emisiunea "Ediţie Specială" de la Antena 3 cu informaţii în premieră despre vaccinul anti-COVID.

Falcă susţine că producţia serului pe care îl aşteaptă întreaga planetă a început deja.

"Vaccinul este deja aprobat, vaccinul este deja plătit de Uniunea Europeană, vaccinul este deja în producţie şi fiecare stat va primi o proporţie în luna decembrie. Toate statele îşi pregătesc procedurile de vaccinare", a spus europarlamentarul PNL. 

Întrebat de moderatoarea Sabina Iosub care din cele 5 vaccinuri aflate în teste la ora actuală este în producţie, europarlamentarul a oferit un răspuns evaziv.

"Vaccinul contractat de Uniunea Europeană. Două contracte sunt astăzi plătite. Cele două vaccinuri sunt astăzi în producţie."

Gheorghe Falcă a fost contrat de Tudor Ionescu, de la Pro România, care i-a atras atenţia că poate răspândi un fake-news, întrucât toată lumea vorbeşte de testarea vaccinurilor şi nu de producţia lor.

Întrebat de unde are informaţia potrivit căreia vaccinul este în PRODUCŢIE, Gheorghe Falcă a spus că "de aici, de la Bruxelles".

"Nu ştiu numele exact al vaccinului, s-a semnat contractul, verific acum numele", a încheiat Falcă.

După 15 minute, Falcă a revenit şi a spus că este vorba de vaccinul produs de Pfizer, iar din 15 decembrie serul va fi distribuit către state.

"Deja sunt imagini din zona de producţie, atâta timp cât Germania şi-a planificat data de 6 decembrie, Marea Britanie 15 decembrie, România, la sfârşitul lunii decembrie, începutul lunii ianuarie. Acest vaccin este în producţie", a ţinut să puncteze Gheorghe Falcă

 

Etichete: gheorghe falca
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole