Dosarele cu semnăturile strânse în municipiul Arad, în campania #Fără penali în funcţii publice, au fost predate, vineri, reprezentanţilor USR, în prezenţa primarului Gheorghe Falcă, peste 6400 fiind nevalidate.
Acesta a afirmat că, din cele 21.000 de semnături depuse de reprezentanţii USR Arad, 14.588 au fost validate.
"Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, adevărul iese la iveală. Funcţionarii publici, nu primarul, au verificat autenticitatea datelor completate în tabele şi s-a constatat faptul că o parte din ele nu corespundeau realităţii. Astfel, a apărut această diferenţă mare între numărul semnăturilor raportate la Bucureşti şi cel al semnăturilor validate. Toate faptele încadrate de Codul Penal la fals în înscrisuri se regăsesc pe listele aduse de USR Arad. Acest lucru ne obligă să transmitem instituţiilor statului semnăturile care nu au fost validate", a declarat Gheorghe Falcă.
Acesta a spus că, la sfârşitul lunii august, Primăria Municipiului Arad a primit de la reprezentanţii USR Arad 62 de dosare, totalizând peste 20.000 de semnături.
Conform lui Falcă, toate aceste semnături au fost verificate de către împuterniciţi ai primarului, care au parole de acces în baza de date naţională. Este şi motivul pentru care nu a putut fi angrenat un număr mai mare de funcţionari, astfel încât verificarea datelor să se realizeze într-un interval de timp mai scurt.
"Este regretabil că cei de la USR mi-au cerut demisia. Eu sunt alesul cetăţenilor, cu atribuţiuni dincolo de ceea ce înseamnă verificarea unor semnături. Cei care cunosc procedura ştiu că nu primarul se ocupă de aşa ceva, sunt oameni mandataţi să facă acest lucru. Dacă oamenii ar fi întârziat o zi, vă întreb: un primar trebuia să-şi dea demisia? Până la urmă, oamenii au responsabilitatea de a verifica legalitatea acestor documente. Cred că este nevoie de mai multă toleranţă, echilibru, pentru a putea îndeplini obiectivul iniţiativei cetăţeneşti #Fără penali în funcţii publice" a mai spus primarul Gheorghe Falcă.
USR a cerut vineri demisia primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, acuzând administraţia locală arădeană că a reţinut semnăturile strânse în campania #Fără penali în funcţii publice, deşi exista un termen legal pentru validare, care a fost depăşit de mult.
"În aceste momente, când la Parlament sunt depuse semnăturile celor aproximativ un milion de susţinători ai proiectului #Fără penali în funcţii publice, semnăturile arădenilor sunt reţinute de Primăria Municipiului Arad, Aradul ieşind astfel din grupul judeţelor care au făcut pragul legal de 20.000 de semnături, deşi 30.000 de arădeni şi-au afirmat susţinerea pentru o politică fără penali", a declarat, vineri, preşedintele USR Arad, Vlad Botoş.