Gheorghe Dincă, acuzat de uciderea celor două adolescente în Caracal, va fi dus vineri la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi testat cu aparatul poligraf, au declarat surse judiciare.
Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că Dincă şi-a dat consimţământul să fie supus detectorului de minciuni.
În prezent, Gheorghe Dincă se află la Spitalul Penitenciar Jilava, el fiind supus, joi dimineaţa, unui control medical la INML, după ce s-a plâns că ar fi fost agresat de anchetatori în momentul în care aceştia au intrat la ora 6 dimineaţa în locuinţa lui.
Urmează ca acesta să fie supus şi unei expertize psihiatrice.
Deocamdată, cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal au fost suspendate, deoarece acesta trebuie să fie prezent la faţa locului, însoţit de un avocat.