Gheorghe Dincă va fi reaudiat luni în cazul Luizei.
Presupusul criminal din cazul Caracal a fost audiat și astăzi. Se pare că inculpatul și-a schimbat părți din declarație, mai ales cele referitoare la cazul Luizei.
Până acum spunea că pe Luiza a ucis-o în aceeași zi în care a răpit-o și în același mod cum a procedat și cu Alexandra.
La audierea de astăzi, Gheorghe Dincă a recunoscut încă o dată că le-a ucis pe cele două fete. În privința Luizei, a adus elemente noi și unele care se contrazic cu cele spuse de el până acum. A motivat gestul lui de a răpi-o pe Luiza, a spus că atunci când a văzut-o la ocazie a vrut să facă o faptă bună și să o ducă acasă.
Pe drum s-a răzgândit. Și-a dat seama că era foarte frumoasă, că mirosea frumos și a dus-o la el acasă.
La un moment dat spunea că a omorât-o în același mod în care a ucis-o și pe Alexandra. Astăzi a adus adăugiri referitoare la perioada în care a ținut-o pe Luiza, a spus că a ținut-o mai multe zile fiindcă știa că va veni soția lui acasă, așa că s-a gândit să o omoare.