Antena 3 CNN Actualitate Gheorghe Dincă s-a pocăit și a primit noul botez în penitenciar: "A fost un timp de vis, ceva unic, înălțător, binecuvântat"

Gheorghe Dincă s-a pocăit și a primit noul botez în penitenciar: "A fost un timp de vis, ceva unic, înălțător, binecuvântat"

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 13:47 24 Feb 2023 Modificat la 13:50 24 Feb 2023

"Un lucru greu de crezut, dar nu imposibil pentru Dumnezeu! Deși el ne-a cerut botezul în apă cu peste 6 luni în urmă, noi am tot ezitat, fiindcă doream să fim siguri că ceea ce facem este real și după voia Domnului.", a transmis omul de afaceri Mike Olari, cel care l-a acceptat pe Gheorghe Dincă în asociație penticostală pe care o conduce.

"Pe data de 19 Februarie când a avut loc un botez Nou Testamental în Penitenciarul din Craiova, a trebuit să cedăm și să-l primim și pe el, împreună cu alte 7 persoane în apa botezului.

Nu am cedat din cauza insistențelor lui, fiindcă el, bazat pe cazul tâlharului de pe cruce, care nu a fost botezat și totuși Isus l-a primit în RAI, el a renunțat să mai insiste, dar schimbarea atitudinii lui și comportamentul lui, ne-au convins că Dumnezeu s-a atins de el, fapt care a produs nașterea din nou!

Împreuna cu un grup de 14 frați (slujitori și cântăreț) ne-am deplasat împreună în incinta Penitenciarului de Maximă Siguranță, unde Dumnezeu a primit încă 8 persoane în Împărăția Cerurilor! A fost un timp de vis, ceva unic, înălțător, binecuvântat, greu de descris.", a mai transmis Mike Olari.

Citește și: Scrisoare plină de blesteme trimisă din închisoare de Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal

Sentința în Dosarul Caracal: Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare

Judecătorii de la Tribunalul Olt au dat sentința definitivă în Dosarul Caracal pe 23 septembrie 2022, după trei amânări. Gheorghe Dincă, acuzat de crimă, viol și trafic de persoane, după dispariția Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu, a primit pedeapsa maximă de 30 ani închisoare cu executare.

Dacă nu s-ar fi contopit pedepsele, potrivit legii penale, Gheorghe Dincă ar fi avut de ispășit peste 80 de ani de detenție, practic, închisoare pe viață.

Mai exact, instanța a decis condamnarea lui Gheorghe Dincă, zis „Popicu” la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat, (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).

El a fost condamnat și la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la 12 ani de închisoare pentru trafic de minori (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).

Dincă a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la 15 ani de închisoare pentru viol (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).

„Monstrul din Caracal” a primit și pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la încă 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).

Instanța a contopit toate aceste pedepse stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, de 83 ani închisoare, pedeapsă ce va fi redusă în final inculpatul Dincă Gheorghe va executa pedeapsa maximă de 30 (treizeci) ani închisoare cu executare.

De asemenea, Gheorghe Dincă este obligat la plata daunelor morale în sumă de:

- câte 100.000 euro cu titlu de daune morale către părţile civile Melencu Monica Georgeta şi Anonimizat 4

-10.000 euro către partea civilă Anonimizat 5, - 500.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Măceşanu Tudoriţa

Mai mult, instanța, obligă pe inculpatul Dincă Gheorghe la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum total 750.000 lei, din care suma de 744.129,55 lei în timpul urmăririi penale

În prezent, Gheorghe Dincă este încarcerat în Penitenciarul din Craiova.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole