Antena 3 CNN Actualitate Pensia pe care Gheorghe Dincă o primește lunar de la statul român. "Monstrul din Caracal" primește bani chiar și în spatele gratiilor

Pensia pe care Gheorghe Dincă o primește lunar de la statul român. "Monstrul din Caracal" primește bani chiar și în spatele gratiilor

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:09 22 Mai 2024 Modificat la 15:01 22 Mai 2024

Criminalul a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, după ce a fost declarat vinovat pentru răpirea, torturarea și uciderea tinerelor Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, în anul 2019.

Cu toate că Dincă se află în pușcărie, acesta primește de la stat, lună de lună, o pensie în valoare de 1.000 de lei. La el ajung însă doar 700 de lei, după ce i s-a pus poprire pentru că nu a plătit despăgubirile de peste 600.000 de euro pentru familiile celor două tinere, potrivit gandul.ro.

După nenumăratele procese din ultimii ani, Gheorghe Dincă este obligat să plătească familiilor celor două tinere dispărute, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, suma de peste 600.000 de euro.

Astfel, din pensia lui sunt reținuți 30% din bani, așa că în total primește doar 700 de lei.

Ținând cont de faptul că, până acum, nu au fost vândute prea multe dintre proprietățile lui Dincă, familiile victimelor nu au primit banii stabiliți de instanţă. S-au valorificat doar mormanele de fier și două mașini vechi.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole