Salvamontiștii din Poiana Brașov le cer schiorilor să nu folosească pârtiile: „Nu au fost încă amenajate, chiar dacă a nins”
Publicat acum 5 ore si 8 minute
Gheorghe Dincă a fost dus în pădurea de lângă locuința lui, în care au fost găsite osemintele. Criminalul a fost adus de polițiști, înconjurat de anchetatori și mascați.
La fața locului, Dincă părea că le arăta ceva criminaliștilor. E vorba de o recunoaștere în teren, așa cum o numesc polițiștii.
Urmează să se stabilească dacă osemintele găsite sunt umane sau nu. Monstrul din Caracal a spus că acolo ar fi aruncat rămășițele Luizei Melencu, după ce ar fi incendiat-o.