”Prima parte a întrevederii online a cuprins întrebări și răspunsuri punctuale din partea participanților în ceea ce privește documentația și procesul de evaluare al celor două programe pe care DRP le derulează la acest moment, respectiv Susținerea educației în limba română și Susținerea mediului asociativ românesc. Mai multe detalii despre aceste două apeluri competitive de granturi, aici:
Cu peste 195 de cereri de finanțare primite, cumulat, pentru cele două programe de granturi, la acest moment, ne dorim ca întregul proces de acordare a sprijinului financiar să fie unul cât mai eficient, motiv pentru care reprezentanții DRP au reiterat importanța unei comunicări constante dintre responsabilii de proiect din cadrul departamentului și beneficiarii care aplică pentru obținerea de sprijin financiar.
Cea de-a doua parte a sesiunii online a fost destinată comunității românești din Ucraina, parte din seria întâlnirilor săptămânale pe care DRP le organizează din luna februarie încoace.
Principalele teme de discuție s-au axat pe întrebările venite din partea asociațiilor românilor din Ucraina care vor sprijini DRP în procesul de colectare a documentației necesare plății burselor de studiu destinate elevilor etnici români înscriși în clasele I-IV în școlile cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română pentru anul școlar 2021-2022. Mai multe detalii regăsiți la noi pe site – https://dprp.gov.ro/web/burse/
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a mulțumit tuturor pentru participare și implicare și a manifestat încă o dată deschiderea Departamentului pentru colaborare în beneficiul românilor de pretutindeni”, a transmis Departamentul pentru Românii de Pretutindeni într-o postare pe Facebook.