Prințul Charles a vizitat vineri Palatul Voievodal Curtea Veche din București și a privit bustul lui Vlad Țepeș. ASR și-a continuat apoi plimbarea către Curtea Domnească. În drumul său a discutat cu inițiatori ai proiectului ''Ambulanța pentru Monumente''. În Centrul Vechi, un copil, care purta un tricou pe care era scris 'Voluntar - Ambulanțe pentru Monumente', l-a intâmpinat călduros pe Prințul de Wales.
Moștenitorul coroanei regale a Marii Britanii a renunțat la protocolul regal și l-a îmbrățișat pe băiatul în vârstă de 11 ani.
Potrivit The Telegraph, copilul era băiatul unui prieten al său, pe nume William Blacker.
Prinţul Charles a făcut vineri și o scurtă vizită în Centrul Vechi al Capitalei, printre obiectivele admirate de Alteţa Sa Regală numărându-se Hanul lui Manuc, unul dintre cele mai vechi din Europa, şi Biserica Stavropoleos.
Traseul Alteţei Sale Regale a început la Hanul lui Manuc, unde a stat preţ de câteva minute. De altfel, Prinţul Charles a dorit să afle, de la ghidul său istoricul de arhitectură Valentin Mandache, detalii despre modul în care a fost conservat, de-a lungul timpului, obiectivul turistic.
În trecere, Prinţul Charles a admirat Palatul Voievodal Curtea Veche şi bustul lui Vlad Ţepeş.
După ce a plecat de la Hanul lui Manuc, Prinţul Charles a mers pe Strada Franceză, apoi pe Strada Poştei. În drumul său a cerut detalii în special despre monumentele arhitecturale aflate în stare de degradare şi a discutat cu iniţiatori ai proiectului ''Ambulanţa pentru Monumente''.
La Biserica Stavropoleos, moştenitorul Coroanei Britanice a fost întâmpinat de părintele Iustin Marchiş.
"Bine aţi revenit, după 20 de ani. Ne-am schimbat puţin la faţă. Eram în restaurare, acum suntem în conservare şi suntem mai vii, e mai multă viaţă", a spus părintele Marchiş.
În Biserica Stavropoleos, Alteţa Sa Regală a asistat la un scurt moment de muzică religioasă, a vizitat o expoziţie de fotografie organizată de Fundaţia ''Pro Patrimonio'' şi a primit o carte despre Oltenia din partea părintelui Iustin Marchiş. De asemenea, Prinţul de Wales a admirat colecţia de artă veche a lăcaşului de cult.
"O să vă îndrăgostiţi brusc de Oltenia", i-a spus părintele Marchiş Prinţului Charles în timp ce-i oferea cartea.
La finalul vizitei, Prinţul a semnat în cartea de onoare a Bisericii Stavropoleos.
"Noi încercăm să prezentăm care e situaţia şi încercările pe care le facem în Oltenia şi în Moldova", a declarat pentru AGERPRES reprezentantul Pro Patrimonio, Şerban Sturdza, referindu-se la expoziţia de fotografie.
Timpul petrecut de Alteţa Sa Regală în Centrul Vechi al Capitalei nu a trecut neobservat de bucureşteni. Unii l-au aşteptat curioşi în faţa Bisericii Stavropoleos, alţii au imortalizat momentul de la ferestre locuinţelor.
Plimbarea în Centrul Vechi al Bucureştiului a fost cuprinsă în programul ultimei zile al vizitei oficiale pe care Alteţa Sa Regală o face în România.