Cristian Preda, europarlamentar român, solicită suspendarea dreptului de vot al reprezentanților Guvernului României în Cosiliul Uniunii pe motiv că avem o criză gravă a statului de drept cu pachetul de legi ale Justiției.
"La București avem din nou o criză gravă a statului de drept. Este vorba, ca și în ianuarie, de o încercare de a modifica Legile Justiței pentru a proteja politicieni corupți. Atunci, Guvernul a folosit o ordonanță de urgență. Acum e utilizată dictatura majorității parlamentare. CSM și peste 4.000 de magistrați au arătat că modificările vor distruge autonomia puterii judecătorești. Comisia Europeană a cerut Guvernului să consulte Comisia de la Veneția. Majoritatea a ignorat toate semnalele de alarmă. Șefii celor două Camere au un interes direct în aceste schimbări, unul dintre ei fiind condamnat, iar celălalt aflându-se sub anchetă pentru mărturie minicinoasă. Cei doi sunt liderii partidelor care alcătuiesc coaliția de guvernare, așa că blocajul politic e unul major. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă și așteaptă un ajutor de la Bruxelles. Mă tem că doar o reacție dură mai poate rezolva ceva. Personal, cred că ar fi oportună activarea articolului 7 al Tratatului și suspendarea dreptului de vot al reprezentanților Guvernului român în Consiliu. Vă mulțumesc", a spus europarlamentarul.