Antena 3 CNN Actualitate Gerul Bobotezei, înlocuit de temperaturi de primăvară. Explicaţii despre valul de căldură din România

Gerul Bobotezei, înlocuit de temperaturi de primăvară. Explicaţii despre valul de căldură din România

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 15:45 04 Ian 2022 Modificat la 15:52 04 Ian 2022

Meteorologul Alina Șerban a explicat, marţi, în exclusivitate la Antena 3, cum va fi vremea în următoarele zile.

"Într-adevăr, temperaturi neobişnuite pentru această perioadă, cu peste 10 grade mai mult decât ar trebui să avem la acest moment. Acest regim termic se va menţine atât mâine cât şi poimâine pentru unele zone. Mâine în toată ţara, cu mult mai cald, mai cald cât şi decât astăzi, însă de joi se răceşte uşor.

Până joi ajungem la noaptea de miercuri spre joi, în noaptea de Bobotează, când temerpaturile minime, într-adevăr vor fi pozitive în toate regiunile, exceptând, bineînţeles zonele montane, cu valori minime, de la 1-2 grade prin nordul Moldovei, prin estul Transilvaniei, până la 6-7 grade pe litoral. 

Cum va fi vremea de Bobotează

Pentru joi, se mai răceşte în jumătratea nordică a teritoriului, se răceşte semnificativ faţă de miercuri, dar, în continuare temperaturile se vor situa peste un normal al perioadei, aşa că în jumătatea nordică vorbim de maxime de la  2-3 grade, în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei, până spre 5-6 grade, poate chiar 8 în sudul Trasilvaniei şi al Banatului, dar în sud şi sud-est, temperaturile vor fi în continuare, cu mult mai ridicate, temperaturi maxime peste 10, până la 16 grade în partea de sud, în proximitatea de sud a ţării. 

De vineri se va răci semnificativ şi în aceste regiuni, astfel încât temperaturile vor ajunge pentru o scurtă perioadă de altfel, la un normal al acestei date. Nu ne pregătim neapărat de un val de aer cald, înseamnă că temperaturile, deşi vor avea variaţii de la o zi la alta şi de la o regiune la cealaltă, ele se vor situa în mare parte, peste cele normale ale perioadei, cu 2-3, până la 5 grade. 

Cum va fi vremea la munte

La momentul acesta, până mâine după-amiază vom avea intensificări, cu viteze foarte mari în zonele montane, în special în Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali, rafale de peste 80-90 km/h, însă, odată cu această răcire de care vorbeam, de joi începând, şi precipitaţiile se vor transforma în zonele montane, din ploaie în lapoviţă şi ninsoare, astfel încât este foarte probabil ca stratul de zăpadă să se refacă şi să se menţină până spre weekend. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole