Antena 3 CNN Externe Germania, anunț de ultimă oră privind vaccinarea obligatorie

Germania, anunț de ultimă oră privind vaccinarea obligatorie

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:21 30 Noi 2021 Modificat la 20:21 30 Noi 2021

Viitorul cancelar Olaf Scholz a anunțat marți că Parlamentul german se va pronunța până la sfârșitul anului asupra unei legi care impune vaccinarea împotriva COVID-19 a întregii populații, în tentativa de a opri valul de noi infectări.

''Propunerea mea este ca deputații să facă o propunere Parlamentului cu privire la vaccinarea obligatorie", a spus social-democratul care urmează să preia conducerea guvernului.

Scholz a precizat că textul legislativ ar trebui să fie prezentat în acest an pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.

Până în prezent, Germania a exclus varianta "austriacă", de impunere forțată a vaccinării, așa cum au ales să facă Austria și, mai recent, Grecia, chiar dacă în cazul acesteia din urmă este vorba doar despre o anumită grupă de vârstă.

Însă dezbaterea asupra obligativității vaccinului anti-COVID a luat amploare în ultimele săptămâni, în timp ce țara este puternic lovită de un nou val de contaminări.

Până în prezent, Germania a decis vaccinarea obligatorie anti-COVID în cazul lucrătorilor din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi în cazul militarilor. Aceste prevederi urmează să intre curând în vigoare.

Foto: intervenție a poliției la un protest anti-restricții, Germania

Sursa: Agerpres

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole