Antena 3 CNN Externe Germania critică dur declarații făcute de Donald Trump: "Trompetează minciuni!"

Germania critică dur declarații făcute de Donald Trump: "Trompetează minciuni!"

1 minut de citit Publicat la 18:39 16 Aug 2016 Modificat la 18:39 16 Aug 2016

Guvernul Germaniei a criticat, marţi, declaraţiile candidatului republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, care a comparat-o pe adversara sa democrată, Hillary Clinton, cu Angela Merkel, cancelarul german.

Michael Roth, ministrul german al Afacerilor Europene, a declarat pentru agenţia Reuters că declaraţiile lui Donald Trump sunt incorecte, cerând remedierea unor aprecieri axate pe "temeri, minciuni şi jumătăţi de adevăr" în contextul importanţei alegerilor americane pentru întreaga lume.

"Îmi pare rău că reprezentantul Partidului Republican în cursa prezidenţială trompetează lucruri de genul acesta, lipsite de fundament", a reacţionat Michael Roth.

"Dacă ar fi analizat situaţia din Germania, ar fi ştiut că, deşi refugiaţii care vin în Germania şi în Europa reprezintă o mare problemă pentru noi, deşi nu s-au rezolvat toate problemele, situaţia nu a condus la creşterea masivă a ratei infracţionalităţii", a subliniat Roth.

Donald Trump a declarat că decizia cancelarului Angela Merkel de a primi peste un milion de imigranţi extracomunitari în Germania a fost un "dezastru", argumentând că adversara sa democrată, Hillary Clinton, vrea să devină ca liderul german. "Pe scurt, Hillary Clinton vrea să devină Angela Merkel a Americii şi ştiţi ce dezastru a fost imigraţia masivă pentru Germania şi pentru poporul german. Infracţionalitatea a crescut la niveluri la care nu se aştepta nimeni. Este o catastrofă", a spus Trump la o reuniune electorală.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole