Antena 3 CNN Externe Germania continuă să se opună opririi imediate a importurilor de energie din Rusia

Germania continuă să se opună opririi imediate a importurilor de energie din Rusia

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a afirmat, marţi seară, că se opune în continuare opririi în termen scurt a importurilor de energie din Rusia, subliniind însă că Uniunea Europeană va reduce treptat dependenţa de Moscova.

de Alexandra Ionescu    |   

Olaf Scholz a declarat, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, că poziţia Guvernului de la Berlin este neschimbată în privinţa opririi importurilor de petrol, gaze şi cărbune din Rusia.

"Iar acest lucru este valabil şi pentru ţări care sunt dependente mai mult decât Germania de energia rusească. Nu poate rămâne nimeni descoperit", a argumentat Olaf Scholz, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Cancelarul german a subliniat că sancţiunile trebuie să aibă efecte puternice asupra Rusiei, dar, în acelaşi timp, să fie "gestionabile" de naţiunile europene.

"Trebuie să fim destul de clari: nu este vorba despre o decizie pe termen scurt, ci de o abordare pe termen lung. Trebuie să acţionăm astfel încât Europa să devină cât se poate de rapid independentă energetic de Rusia", a insistat Olaf Scholz, potrivit Mediafax.

Subiecte în articol: Rusia Război Ucraina Germania energie
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile