Antena 3 CNN Externe Germania în doliu. Un fost președinte german a murit

Germania în doliu. Un fost președinte german a murit

<1 minut de citit Publicat la 18:34 24 Aug 2016 Modificat la 18:34 24 Aug 2016

Walter Scheel, fost preşedinte al Republicii Federale Germania între 1974 şi 1979, şi, în calitate de ministru de externe, iniţiator al dialogului cu blocul estic la începutul anilor 1970, a încetat din viaţă, la vârsta de 97 de ani, a anunţat miercuri Partidul Liber Democrat (FDP), din care a făcut parte, transmite AFP.

Prin politica sa europeană şi îndreptată spre Est, în plin Război Rece, Walter Scheel a lucrat 'pentru înţelegerea şi reconcilierea continentului nostru', a subliniat actualul preşedinte german, Joachim Gauck.

Numit în 1961 ministru al cooperării economice de către cancelarul Konrad Adenauer, într-o perioadă în care liberalii erau aliaţi ai conservatorilor, Scheel şi-a adus formaţiunea alături de social-democraţi şi a devenit ministru de externe în guvernul condus de Willy Brandt.

Devenit primul liberal la şefia diplomaţiei germane, el a îmbrăţişat 'politica de destindere' promovată de Brandt, încercând să angajeze un dialog cu Republica Democrată Germană şi promovând 'integrarea europeană' a RFG, a mai amintit Gauck.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole