Reintroducerea regulii privind telemunca, regulă ce a fost ridicată la începutul lui iulie, vine în momentul în care Germania se confruntă cu un al patrulea val în creștere al virusului.
Infecțiile și decesele au crescut abrupt de la mijlocul lunii octombrie, într-un focar pus pe seama ratei scăzute de vaccinare a Germaniei de puțin peste 67% - lăsând în continuare o mare parte a oamenilor mai vulnerabili la infecții și boli severe.
La 289 de cazuri la 100.000 de persoane, incidența înregistrată a coronavirusului a atins duminică un nou maxim în cea mai populată țară din Europa, potrivit agenției de sănătate a Institutului Robert Koch (RKI).
„Valul următor va eclipsa toate valurile precedente”, a declarat pentru săptămânalul Bild am Sonntag premierul landului Saxonia, Michael Kretschmer, a cărui regiune este în prezent printre cele mai afectate.
Conform proiectului de revenire la telemuncă, angajatorii germani vor fi obligaţi să ofere angajaților posibilitatea de a lucra de la domiciliu în absenţa unui „motiv profesional imperios” de a veni la birou.
De asemenea, orice persoană care se va deplasa la birou va fi obligată să arate că este vaccinată sau să prezinte un test negativ.
Guvernul german elaborează, de asemenea, planuri de limitare a accesului la anumite evenimente doar persoanelor vaccinate sau celor care au trecut prin boală și care pot prezenta un test negativ, potrivit rapoartelor din presa germană.
Noul pachet de măsuri este elaborat în strânsă consultare cu partidele care doresc să formeze următorul guvern german, social-democrații, Verzii și liberalul FDP.
Proiectul de lege ar urma să fie prezentat pentru aprobare în camera inferioară a parlamentului joi, înainte de a fi aprobat de camera superioară vineri, potrivit The strait Times.
Guvernul german și liderii regionali se reunesc, de asemenea, virtual joi pentru a-și coordona răspunsul.
În Germania numărul de îmbolnăviri cu coronavirus a depăşit pragul de 5 milioane, iar armata va fi mobilizată pentru a ajuta cadrele medicale.
În ultimele 24 de ore, în Germania au fost peste 33.000 de teste pozitive, cu aproape 10.000 mai multe decât duminica trecută. Cancelarul Angela Merkel a îndemnat din nou populația să se vaccineze.