Antena 3 CNN Externe Germania solicită cetățenilor săi să părăsească Libanul cât mai repede cu putință

Germania solicită cetățenilor săi să părăsească Libanul cât mai repede cu putință

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează AFP, conform Agerpres

"Cetăţenii germani sunt rugaţi să părăsească Libanul cât mai repede posibil", a anunţat Ministerul Afacerilor Externe. "Tensiunile actuale din zona de frontieră cu Israelul se pot agrava în orice moment", a adăugat ministerul german.

Există de asemenea "un risc sporit de atentate teroriste" în Liban, ce ar putea viza străinii occidentali sau marile hoteluri.

Israelul şi Hezbollahul sunt angrenate în schimburi de focuri aproape zilnice după atacul grupării islamiste palestiniene Hamas împotriva teritoriului israelian pe 7 octombrie, atac ce a declanşat războiul din Fâşia Gaza.

Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a atenţionat marţi împotriva "erorilor de calcul" ce ar putea declanşa un război total între Israel şi Hezbollah în Liban, îndemnând la o "extremă reţinere".

"Cu fiecare rachetă ce traversează Linia albastră (...), creşte pericolul ca o eroare de calcul să poată declanşa un război (...)", a scris Annalena Baerbock pe reţeaua socială X, cu referire la linia de demarcaţie fixată de ONU între Liban şi Israel.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Impozitul de 70% pe veniturile care nu au fost identificate a intrat în vigoare