Antena 3 CNN Externe George Soros va investi un miliard de dolari într-o rețea de universități care să lupte împotriva dictatorilor și schimbărilor climatice. O universitate din România, parte din rețea

George Soros va investi un miliard de dolari într-o rețea de universități care să lupte împotriva dictatorilor și schimbărilor climatice. O universitate din România, parte din rețea

2 minute de citit Publicat la 12:39 24 Ian 2020 Modificat la 12:39 24 Ian 2020

"Supravieţuirea societăţilor deschise este ameninţată şi ne confruntăm cu o criză şi mai mare: schimbarea climatică" a spus el în cursul unui dineu pe care îl oferă în fiecare an în marja Forumului economic mondial de la Davos.

El a calificat acest proiect (Open Society University Network) ca fiind "cel mai important din viaţa sa", explicând că toate universităţile din lume ar putea să participe la el. Această reţea trebuie să permită să se atingă "locuri lipsite de educaţie de calitate şi cu populaţii neglijate", a spus George Soros.

Cunoscutul finanţistul devenit filantrop a deplâns faptul că China, SUA şi Rusia sunt în mâinile "dictatori actuali sau în devenire" în timp ce "rândurile conducătorilor autoritari cresc".

Potrivit lui, "cel mai mare şi cel mai înspăimântător regres" este în India, unde George Soros l-a acuzat pe premierul Narendra Modi de "creare a unui stat naţionalist hindus".

El i-a reproşat preşedintelui american Donald Trump că este "un escroc şi un narcisist în ultimul grad", care "a provocat supraîncălzirea" economiei americane. "O economie supraîncălzită nu poate fi menţinută multă vreme în fierbere", a avertizat Soros.

La fel ca anul trecut, George Soros l-a criticat pe preşedintele chinez Xi Jinping care, potrivit lui, vrea să creeze "un nou tip de sistem autoritar şi o nouă fiinţă umană care ar fi gata să-şi sacrifice autonomia pentru a evita problemele". El l-a acuzat pe preşedintele chinez că "exploatează slăbiciunile" omologului său american.

Născut în Ungaria, într-o familie evreiască care a fugit de persecuţiile naziste, acest finanţist - celebru pentru atacul său speculativ împotriva lirei sterline în 1992 - a devenit o ţintă pentru naţionalişti şi teoreticienii conspiraţiei în Europa şi în SUA.

O universitate din România, invitată să facă parte din rețea

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), membră a consorţiului european CIVICA, a fost invitată să facă parte din cea mai nouă reţea globală de universităţi, finanţată de Open Society Foundations cu un miliard de dolari, informează un comunicat de presă transmis, vineri, de către instituţia de învăţământ superior.

Potrivit sursei citate, anunţul a fost făcut joi, 23 ianuarie, de multimiliardarul american George Soros în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.

Cu această ocazie, George Soros a lansat o reţea globală de instituţii de învăţământ superior, culturale şi de cercetare, "Open Society University Network" (OSUN). Aceasta va pregăti studenţi pentru provocările actuale şi viitoare şi va integra activitatea didactică şi de cercetare în instituţii de învăţământ superior din întreaga lume. Totodată, George Soros a afirmat că noua reţea de universităţi va primi fonduri în valoare de un miliard de dolari.

OSUN va fi coordonată de Universitatea Central Europeană (CEU), pe care George Soros a fondat-o, alături de Colegiul Bard din SUA. George Soros a adresat o invitaţie de colaborare membrilor CIVICA, Universităţii Europene de Ştiinţe Sociale, un consorţiu universitar european din care face parte CEU, împreună cu Science Po (lider), Universita Bocconi, European University Institute, Hertie School of Governance, London School of Economics and Political Science, Stockholm School of Economics şi Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, menţionează comunicatul SNSPA.

"Conducerea SNSPA salută iniţiativa şi consideră că investiţiile în educaţie şi cercetare sunt în beneficiul studenţilor, al profesorilor şi au un puternic impact asupra publicului larg. Dezvoltarea ştiinţelor sociale poate genera soluţii sustenabile pentru provocările cu care se confruntă societatea contemporană", mai menţionează comunicatul SNSPA.

Sursă: Agerpres
Etichete: George Soros
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole