Antena 3 CNN Politică George Simion, avertisment pentru parlamentarii AUR: "S-ar putea să apară trădători"

George Simion, avertisment pentru parlamentarii AUR: "S-ar putea să apară trădători"

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 15:27 19 Dec 2020 Modificat la 15:27 19 Dec 2020

"Din toate listele de candidaţi pe care le-am avut, ne-au fost aduse unele cazuri în atenţie. Unul în mod repetat. Am analizat caz cu caz, mai ales că în timpul campaniei electorale, când nu aveai timp să analizezi nimic, noi, AUR, am fost împroşcaţi cu noroi şi cu minciuni, că suntem pro-ruşi, că suntem masoni.

Oameni valoroşi ai acestei ţări, cum este generalul Roman, au fost acuzaţi la fel, în fel şi chip. Am luat şi am documentat fiecare caz din respect pentru voi şi cu credinţa că nu trebuie să înşelăm încrederea voastră.

După cum ştiam, după cum v-am şi zis, marea majoritate a cazurilor nu s-au verificat, nu s-au validat. Ducem în Parlament oameni de care să fiţi mândri.

Avem, însă, cazul Francisc Tobă în care avem suspiciuni. Nu vrem să avem dubii, nu vrem să avem măcar 10% posibilitatea de a face un lucru nedemn de ceea ce AUR a vorbit oamenilor. Suntem în zilele Revoluţiei, pe care noi le comemorăm, avem campanii speciale în acest sens, campania 'Eroii nu mor niciodată' organizată în fiecare an, şi de aceea, am luat hotărârea de a nu valida mandatul colonelului Francisc Tobă şi de a nu intra prin intermediul AUR acest domn în Parlamentul României.

E o decizie grea, o decizie care s-ar putea să ne afecteze, dar mai important pentru noi este să fim corecţi, să fim cinstiţi şi să nu facem greşeli.

Mergem pe calea dreaptă şi nu acceptăm compromisuri de niciun fel. Este cel mai important lucru, cel mai valoros lucru pe care îl avem: încrederea voastră în noi.

Aşa că, ori de câte ori mai există cazuri, pentru că s-ar putea să mai existe şi s-ar putea să apară trădători între cei 47 de parlamentari ai AUR, semnalizaţi-ne şi vom lua atitudine cât putem de repede", a explicat George Simion.

Etichete: George Simion aur
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole