Potrivit sindicaliștilor din Educaţie dacă până vineri greva profesorilor grevă nu se stinge, examenele naționale vor fi amânate.
Întrebat ce ar trebui să facă Executivul pentru ca greva să fie oprită, George Purcaru, vicepreședinte F.S.L.I. a spus:
"Greva va continua și săptămâna aceasta. Va continua până când Guvernul va respecta doleanțele noastre. În mod special, vorbim despre viitoarea lege a salarizării în care am cerut garanții foarte clare că va pleca de la profesorul debutant, să aibă salariul mediu brut.
Nota de fundamentare care nu are nicio valoare juridică. Noi neodim un act clar care să aibă valoare juridică, care indiferent cine va mai fi la guvernare, să țină cont de acest act normativ.
La momentul când noi stăm de vorbă noi am discutat și am negociat această grilă de salarizare și lucrată, nu doar negociată cu împreună cu Ministerul Educației, la cererea premierului. Prin urmare, în această ordonanță de urgență poate fi trecută acea grilă pe care noi am convenit-o și ulterior, poate să facă parte componentă din legea mare a salarizării unitare unice, cum vor să o numească.
Citeşte şi: Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de ultimă oră pentru profesorii grevişti
Cert este că aș spune astăzi că nu putem trece într-o ordonanță de urgență cu un act normativ o astfel de garanție.
În primul rând nu vorbim despre o suspendare. Deci suspendat atâtea acțiuni de protest în ultimii 30 de ani și învățământul a fost subfinanțat și a continuat această bătaie de joc la adresa învățământului, deși declarativ suntem prioritate națională.
A doua chestiune faptul că și alte categorii socio-profesionale doresc să discute vizavi de o viitoare lege a salarizării este un fapt normal, este o acțiune normală ce trebuie să ținem cont să se întâmple ceea ce s-a întâmplat și în 2017, când noi, cei în învățământ, am înțeles că avem nevoie de prioritate națională, ca cei din sănătate să fie prioritate națională cu promisiunea foarte clară și la acea vreme că următoarea prioritate națională este educația.
Iată că au trecut atâția ani de atunci și educația n-a mai fost prioritate națională. Așa cum toate sectoarele bugetare și toate categorii socio-personale au înțeles în 2017 că avem nevoie de medici și bine că s-a întâmplat acest lucru și știți foarte bine am trecut printr-o pandemie, același lucru trebuie să se întâmple acum.
Era foarte simplu să ia acel acea propunere de grilă pe care am lucrat-o împreună cu cu Ministerul Educației și a putea fi trecut într-un act normativ.
Eu nu cred că este o problemă juridică, pentru că am mai avut astfel de situații. La fel, când am discutat despre majorarea salarială acum, pe termen scurt, aceeași guverna, aceeași guvernanți au spus că nu se poate. Iată că s-a putut.
În altă ordine de idei, aș vrea să subliniez acest aspect, și anume dacă acest a acest articol de lege care face referire la salariul debutantului și de aici să se construiască toată grila pentru educație ar fi rămas în legea educației nu ar mai fi fost problemă.
Răspunsul la această întrebare l-au cei de la de la Guvern, pentru că doar ei au soluția. Eu cred că am fost cât poate de explicit și înțelegători când a venit vorba despre această lege", a spus la Antena 3 CNN, George Purcaru, vicepreședinte F.S.L.I.