Antena 3 CNN Actualitate Justiție Becali a depus plângere pe numele şefului ANP, în cazul deţinutului care s-a sinucis la Rahova

Becali a depus plângere pe numele şefului ANP, în cazul deţinutului care s-a sinucis la Rahova

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:18 22 Mar 2017 Modificat la 13:18 22 Mar 2017

George Becali, fost europarlamentar, a depus, miercuri, o plângere penală pe numele şefului ANP şi a directorului de la penitenciarul Rahova, ca urmare a sinuciderii unui deţinut la închisoarea de la Rahova.

Finanţatorului FC Steaua Bucureşti a mers, în calitate de reprezentant al unui ONG, la parchet să depună plângere privind un caz de sinucidere în sistemul penitenciar, Becali vorbind şi despre condiţiile în care şi-a executat pedepasa.

"Închisoarea îţi ia duhul, e tortură. Lor nu le convine să ieşi om din puşcărie. Acum sunt mai puternic pentru că mi-au luat duhul, m-au distrus fizic, psihic, mă ţineau închis şi nu-mi dădeau învoirea. Ei distrug omul moral, psihic, îl decapitează. M-au dresat. Încep încet-încet, să redevin om. Îmi ziceau << dacă vorbeşti cu presa, nu mai vezi (n.r. permisii)>>. Şi aşa făceam. Pe de altă parte, am auzit că SRI a zis că Becali trebuie să facă puşcărie în condiţii ca lumea. Adică cu dragoste, SRI faţă de mine. Când m-au sancţionat mi-a fost mare frică, mă gândeam ca ei (n.r. reprezentanţii închisorilor) au legături şi cu exteriorul. Când am văzut că am câştigat sancţiunile mi-am dat seama că serviciile nu sunt cu ei, nu au câmpul tactic", a declarat George Becali.

Bărbatul s-a sinucis la penitenciarul Rahova, la sfârşitul săptămânii trecute, în spaţiul public fiind vehiculat că motivul care l-a împins la acest gest a fost refuzul conducerii închisorii de a-i permite să asiste la înmormântările soţiei, copilului şi fratelui său.
 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole