Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Generalul Mircea Mîndrescu explică ce tip de armă chimică ar fi folosit Rusia asupra batalionul Azov pentru a cuceri Mariupol

Generalul Mircea Mîndrescu explică ce tip de armă chimică ar fi folosit Rusia asupra batalionul Azov pentru a cuceri Mariupol

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 23:43 12 Apr 2022 Modificat la 23:43 12 Apr 2022

SUA evocă "informaţii credibile" cu privire la posibilitatea ca Rusia să folosească "agenţi chimici" într-o ofensivă în vederea cuceririi oraşului ucrainean Mariupol.

În paralel, ministrul de Externe al Australiei, Marise Payne, a calificat rapoartele despre posibilele atacuri cu substanțe chimice în Ucraina ”profund îngrijorătoare” și a declarat că Australia va colabora pentru a verifica astfel de informații.

Declarația vine după ce ieri militarii controversatului batalion Azov, care luptă în Mariupol, au filmat un clip, în urma a ceea ce ei au numit un atac chimic al rușilor.

"Ne aflam pe poziții, ascunși și am auzit o explozie. Ne-am ridicat și am văzut un fel de ceață, ca un fum, nu foarte groasă, dar ca un fum. Ni s-a ordonat să ne adăpostim și când ne-am întors, respiram greu, îmi era foarte greu să respir", spune, la rândul său, un alt soldat ucrainean.

În acest context, generalul Mircea Mîndrescu, fost comandant NATO, a precizat: 

"Statele mai au voie să mai dețină mici cantități de substanțe pentru a face cercetări în vederea protecției utilizării armelor chimice.

Pe de altă parte, avem nişte acuzații că asemenea substanțe s-ar fi folosit. Putem să spunem că le credem, putem să spunem că nu le credem, dar cel mai bine este să spunem că s-ar putea să se fi întâmplat aşa ceva.

Dar dacă plecăm în analiză cu un asemenea scenariu aproape sigur nu este vorba de Sarin.

Sarinul este o substanță neuroparalitică care ucide aproape instantaneu.

Acest gen era folosit în ofensivă în sensul că o arunci pe inamic şi te duci şi tu în zona aia utilizând, evident, echipament de protecție. Deci şanse minime, dacă s-a utilizat aşa ceva.

Alte categorii de substanțe toxice sunt vezicante, sufocante cum ar fi fosgenul şi cloropricrina şi neuroparalitice, deci substanțe toxice de luptă interzise.

Paradoxal, însă, există o categorie de substanțe chimice care sunt permise pentru controlul mulțimilor, în engleză "riot control".

Paradoxal, pentru că este permisă folosirea împotriva populației civile la riot control, dar este interzisă pe timpul operațiunilor militare.

De obicei, simptomele la riot control sunt lăcrimare şi dificultăți în respirație. Dacă ne uităm şi spunem că aşa a fost acolo vedem că asemenea simptome sunt acuzate.

Dar atenție, că si aceste aşa zise substanțe folosite pentru controlul mulțimilor în condițiile în care sunt folosite excesiv pot genera moartea", a explicat generalul Mircea Mîndrescu, fost comandant NATO, în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3. 

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole